E greu sa vorbesti despre fericire fara sa risti sa spui vreun cliseu la un moment dat.
Asa ca o sa-mi bazez argumentele pentru ceva destul de cliseic precum fericirea vine din interior pe filosofia stoicilor (care sigur stiau mai multe decat mine si la care nu prea poti sa dau ochii peste cap). Si chiar daca este adevarat, as vrea sa expun ce inseamna asta, cum anume functioneaza afirmatia asta si, mai ales, de ce este adevarata.
Fericirea este o obisnuinta, iar intrebarea, de multe ori, este daca vrem sa fim fericiti. Vrei sa fii fericit? Stii ce inseamna sa fii fericit?
Fericirea nu este un obiectiv, nu e o cauza a unor factori exteriori. „Daca imi iau masina asta, o sa fiu fericit!”. Nu! Nu o sa fii fericit, o sa fii incantat, mandru, bucuros o vreme. Pana se strica prima data probabil , sau pana ti-o zgarie unu.
Fericirea este o stare in prezent, nu in viitor. E o mentalitate. Cel putin pentru mine.
Asa ca hai sa vedem de ce este adevarat ca fericirea vine din interior, conform stoicilor.
Nu situatiile ne supara, ci credintele despre acele situatii
Persoana pe care o iubesti de nu mai poti te paraseste. Cum te simti? Oribil. Iti vine sa mori.
Bun. Acelasi scenariu, doar ca imediat dupa despartire afli ca el/ea este un psihopat si ca si-a ucis ultimii 3 parteneri. Te mai simti parasit sau oribil? Nu prea, nu? Te simti chiar norocos.
E clar ca problema nu este ca ai fost parasit pentru ca asta s-a intamplat in ambele situatii, si cu toate astea, intr-un caz esti pe moarte, iar in celalalt rasufli usurat. Ce e diferit? Nimic inafara de credintele tale.
Aceeasi situatie si in viata profesionala: Iti pierzi jobul care oricum nu-ti placea si despre care ai crezut intotdeauna ca esti prea bun. Esti cumva indiferent. Ba chiar te bucuri ca ai scapat de acolo.
Iti pierzi jobul despre care crezi ca e cel mai bun job din lume si esti sigur ca nu vei fi in stare sa gasesti unul la fel de bun. Esti devastat.
Emotiile nu vin la intamplare. Ele deriva din credintele pe care le avem despre o situatie anume.
Stoicii spun ca nu exista bine sau rau, exista doar pespectiva. Shakespeare a pus punctul pe i cand a spus “Nothing is either good nor bad but thinking makes it so”. Stoicii si Shakespeare spun ca lumea inconjuratoare este indiferenta, este obiectiva. Este o diferenta mare intre a afirma „mi s-a implamplat asta” si „mi s-a intamplat asta si asta e rau”. Stoicii spun ca daca te opresti la prima parte a afirmatiei, vei fi mult mai rezilient si mai abil in a transforma orice situatie intr-una una pozitiva.
Aceasta filosofie a stoicilor a fost preluata ulterior si de psihologul Albert Ellis pentru a forma Terapia Cognitiv Comportamentala (a carei fan nu sunt neaparat, dar careia nu pot sa-i neg rezultatele fabuloase).
E ok sa fiti un pic sceptici pentru ca suna ca si cum ar fi simplu. Ei bine, chiar e.
Se pare ca cele mai multe dintre emotiile negative provin dintr-o serie de cognitii irationale. Stiu, credem despre noi ca suntem fiinte logice si rationale. Ei bine, nu e chiar asa. Data viitoare cand va simtiti nefericiti, nemultumiti, nervosi etc (cumva rau, in general) nu va concentrati atentia pe contextul sau situatia care credeti ca a provocat emotia respectiva. Intrebati-va care este credinta din spatele acelei situatii. Apoi intrebati-va daca este rationala.
De exemplu:
„Daca ma paraseste, nu voi putea trece niciodata peste.”
„Daca imi pierd jobul, sunt terminat.”
„Daca nu termin de citit acest articolul, autoarea ma va ura pentru totdeauna.”
Nici una dintre cele 3 afirmatii nu este adevarata sau rationala. Poate doar ultima, un pic. Dar primele doua sunt sigur irationale si pot cauza stari de anxietate, depresie, tristete, frica etc.
De indata ce iti revizuiesti credintele si le transformi in unele rationale, si emotiile se schimba: „Chiar daca ma paraseste, voi gasi pe altcineva. S-a mai intamplat in trecut si am trecut peste.” Ceea ce este adevarat. Cumva, we always recover, intr-un fel sau altul.
Ignora ceea ce nu poti controla
Stiti rugaciunea linistii (prost tradusa din Serenity Prayer)?
„Doamne, da-mi Linistea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba, Curajul de a schimba lucrurile pe care le pot schimba si Intelepciunea pentru a face diferenta dintre cele doua.”
“God, grant me the serenity to accept the things I cannot change, Courage to change the things I can, and Wisdom to know the difference.”
In 1934 Reinhold Nieburh a inventat aceasta rugaciune. Bine, stoicii spuneau cam acelasi lucru, doar ca mai devreme cu vreo 2000 de ani. Ceea ce ma face sa cred ca ne prindem din ce in ce mai greu.
Ceva specific stoicilor era ca obisnuiau sa se intrebe „Este ceva ce pot face cu privire la asta?”
Daca poti, fa! Daca nu… ei bine, atunci nu poti si cu asta basta. Daca iti faci griji sau te enervezi din cauza asta nu produci altceva decat emotii negative.
Multe dintre lucrurile care ne ingrijoreaza sunt lucruri pe care nu le putem controla. Daca am ceva de facut maine si imi fac griji ca va ploua si imi va strica toate planurile, nimic din tot stresul provocat nu va influenta daca ploua sau nu maine. Fifty -fifty.
Nu doar ca vei fi mai fericit daca vei putea face distinctia dintre ceea ce poti schimba si ceea ce nu poti schimba, dar iti vei putea concentra energia exclusiv pe ceea ce poti controla si schimba iar asta te va face mai eficient si productiv.
stoic philosophy
Mai simplu spus:
Asa ca data viitoare cand esti ingrijorat intreaba-te „Pot influenta cumva asta?”. Daca da, nu te mai stresa atat si treci la treaba.
Daca nu, faptul ca iti faci griji si te gandesti la asta nu va face lucrurile sa fie altfel. Si ca sa revenim la punctul de mai sus, intreaba-te ce credinta iti genereaza starea respectiva… si da, probabil este irationala.
Bun, daca emotiile negative precum tristetea, supararea, anxietatea sunt reactii irationale, atunci cum ar trebui sa reactionam cand lucrurile nu se intampla conform dorintelor sau asteptarilor noastre?
Accepta lucrurile, dar nu fi pasiv
Da, cu asta si eu am avut ceva probleme la un moment dat. Asta pentru ca intelegeam „accepta” ca pe „da-te batut”. Dar nu e deloc acelasi lucru.
Pai hai sa vedem: care e opusul lui „a accepta”? A nega. Nu e a lupta.
Tot Ellis spune ca ar fi bine sa eliminam „trebuie” din vocabularul nostru pentru ca „trebuie” este o negare, intr-un fel. Practic spui ca asteptarile tale sunt mai mai presus decat realitatea. De exemplu:
„Copii meu nu ar trebui sa fie asa obraznici!” (ghici ce, cam sunt. Aia e)
„Traficul ar trebui sa fie mai bun.” (ei bine, nu e)
„Nu ar trebui sa ploua!” (poate daca strigi mai tare se opreste. ia vezi…)
Negarea este irationala, evident. Iar emotiile negative pornesc de la credinte irationale. Asa ca poate e timpul sa incepem sa acceptam realitatea. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa fim ignoranti sau pasivi.
Ploaia o accepti. E aici, nu ai ce-i face. Daca te razvratesti impotriva ei nu va pleca. Dar asta nu inseamna ca nu poti sa-ti iei umbrela …
Pentru noi acceptarea inseamna un soi de resemnare, dar nu despre asta e vorba. Pentru stoici insemna ca acceptau lucrurile asa cum erau si apoi decideau ce aveau de facut in legatura cu asta. Problema este ca, de cele mai multe ori, noi ne dorim ca lucrurile sa stea intr-un fel anume si de-asta simtim acceptarea ca pe o resemnare. Dar, in realitate, habar nu avem ce s-ar fi intamplat daca lucrurile ar fi fost diferite. Acel lucru oribil care ni se intampla astazi ar putea sa ne salveze maine de ceva si mai rau. Sau poate asta ne va oferi o super oportunitate in viitor pe care inca nu o putem imagina. Stoicii spun asa:
Hai sa nu ne irosim energia luptand impotriva lucrurilor pe care nu le putem controla. Hai sa le acceptam, sa le luam asa cum sunt si sa vedem ce putem face cu ele mai departe.
Asa ca data viitoare treci de la „Fuck, ploua! Nu putem merge in parc. Ce zi nasoala!” la „Ok. Ploua. Nu mai mergem in parc. Hai sa vedem filmul ala de care ti-am spus”.
Gaseste-ti busola
Chiar daca majoritatea lucrurilor se intampla in capul nostru, nu suntem singuri pe lume, iar oamenii din jur sunt o sursa incredibila de inspiratie si informatie, iar de la ei putem invata lucruri pe care altfel poate nu le-am invata.
Modele, mentori.
Si mi se pare ca Seneca surprinde perfect ideea asta:
Ne place sa spunem ca nu ne alegem parintii, ca ne-au fost atribuiti la intamplare (sau nu) – dar totusi, chiar putem alege copii cui dorim sa fim.
Un profesor renumit de psihologie din Florida (Anders Ericsson) spune ca primul pas in a deveni mai bun la orice (inclusiv in viata) este sa gasesti un mentor.
E bine sa ajungem sa cunoastem pe cineva pe care il admiram, o persoana care face ceva exact asa cum ne-ar placea si noua sa facem. Cunoaste-o si roag-o sa te ajute sa identifici ce anume ai putea sa schimbi pentru a reusi sa faci ce ti-ai propus. Afla cum a facut el/ea sa reuseasca. Apoi încearcati sa identificati impreuna ceea ce NU poti face in momentul asta si care sunt pasii urmatori catre a atinge obiectivul final.
Se pare ca a ne intreba ” Ce ar face …(persoana admirata)… in situatia asta?” poate avea efecte foarte bune asupra comportamentului nostru. Eu o folosesc destul de des si ma ajuta aproape intotdeauna. Zic aproape pentru ca ma tot intreb „What would Batman do?” si de cele mai multe ori isi ia zborul…
Bun, si cum stii ca faci progrese in directia dorita? Sau ce faci propriu zis pentru a progresa?
Ritualul de dimineata si seara
Nu, nu e vb de nimic ocult sau religios.
Doar de cateva clipe cu tine in timpul zilei. Ce faceau stoicii?
Aveau ritualuri dimineata si seara. Unul pentru a te pregati pentru ziua care vine si unul pentru a reflecta asupra celor intamplate si pentru a gasi cai de a le imbunatati.
Stoicii credeau ca e bine sa-ti incepi ziua gandindu-te la ceea ce urmeaza sa intalnesti in ziua respectiva. Marcus Aurelius spunea, „Azi, oamenii pe care ii vei intalni vor fi…(si aici insira toate trasaturile negative ale oamenilor pe care le poti intalni intr-o zi). Dar nu o facea din pesimism, ci pentru ca „Acum ca stii asta, nu lua nimic din toate astea personal si incearca sa intelegi de ce oamenii se comporta asa uneori, independent de tine.” Asadar stoicii spun sa-ti incepi ziua cu o meditatie despre ceea ce va veni si sa o inchei reflectand asupra a ceea ce s-a intamplat si sa vezi daca e ceva ce poti imbunatati.
Din fericire nu exista perfectiune si stoicii stiau si ei asta. Credeau ca toti suntem intr-un proces de work in progress. Mereu poti fi mai bun decat esti acum.
Asa cum spunea Seneca:
Atat timp cat traiesti, invata sa traiesti.
Bineinteles, voi puteti sa va faceti propriul ritual, insa un alt exemplu, tot de-al lui Marcus Aurelius este acela in care isi incepea ziua cu o lista de nume de oameni fata de care se simtea indatorat pentru ajutorul pe care l-a primit de la ei la un moment dat. Practic, era vorba despre o lista de apreciere sau recunostinta.
Stoicii erau fani recunostinta. Ba chiar au ajuns la o concluzie la care au ajuns si cercetatorii nostri cu muuult mai tarziu dupa, si care chiar are puterea de a ne face fericiti:
Nu-ti seta mintea pe lucruri pe care nu le ai de parca ti s-ar cuveni, ci gandeste-te la toate lucrurile minunte pe care pe ai si la cat de mult ti le-ai dori daca nu le-ai avea.
„Cum ar fi fost daca nu aveam apartamentul asta fancy? Sau daca nu mi-as fi cunoscut sotia? (aici nu sunt sigura…)
Se pare ca nu avem nevoie de noi lucruri fancy in viata noastra ci doar sa apreciam lucrurile fancy pe care le avem deja si care nu sunt chiar atat de noi.
Si cred ca e evident deja ca noul este supraestimat. Uneori ideile vechi de mii de ani pot fi tot ce avem nevoie pentru a fi fericiti.
PS: cred ca mama și tata erau niște pui de stoici pentru ca eu abia recent am aflat care e treaba cu stoicii si ce credeai eu, dar le practicam inca din adolescenta. Thanks, mom & dad! Made my life so much easier.
howtohumanhappily.com 