Sindromul impostorului

„La un moment dat o sa se prinda ca nu’s asa smart pe cat ma dau…”

„Ce caut eu aici?”

„Am avut noroc de data asta…”

Suna cunoscut? Bine ai venit in clubul celor cu „sindromul impostorului”. Te avertizez ca este inghesuiala. Mai mult de 70% dintre oamenii de succes sunt inscrisi in club, macar pentru o perioada din viata lor (Via The Secret Thoughts of Successful Women: Why Capable People Suffer from the Impostor Syndrome and How to Thrive in Spite of It).

Insa, pentru ca este un club exclusivist, trebuie sa treci testul inainte de a ti se permite intrarea. Vezi dacă au sens pentru tine următoarele situații:

• Daca reusesti ceva, atribui acest succes norocului, momentului oportun sau chiar vremii
• Crezi ca „daca eu pot, oricine poate”
• Te chinuie micile greseli pe care le faci zi de zi la munca
• Simti ca te prabusesti atunci cand primesti chiar si o critica constructiva, percepand acest feedback ca pe o confirmare a incapacitatii tale
• Atunci cand reusesti sau primesti feedback pozitiv, simti in secret ca ai reusit sa pacalesti din nou pe toti
• Te gandesti ca e doar o chestiune de timp pana sa „fii descoperit”

Daca da, bine ai venit. Ia un loc. Daca nu, foarte bine, si asa eram prea multi.

Si chiar daca tu nu te numeri printre cei care au astfel de ganduri, aproape sigur cunosti pe cineva care trece prin asta.

Interesant este ca acest sindrom nu te afecteaza daca iti doresti sa devii un om de succes. Te afecteaza cand deja ai succes. Doar ca nu reusesti sa accepti asta.

Bun, hai sa vedem de ce se intampla asta si cum poti sa te bucuri de propriul succes.

Ce e Sindromul Impostorului?

Bertrand Russell a spus la un moment dat:

Problema majora a acestei lumi este ca oamenii prosti sau fanatici sunt intotdeauna siguri pe ei, iar cei inteligenti sunt plini de indoieli.

Se mai numeste si „efectul Dunning-Kruger„. Psihologii au descoperit ca persoanele inapte nu au suficienta experienta pentru a putea evalua cat de putina experienta au, asa ca se considera geniali, desi nu sunt.

Pe de alta parte, oamenii care au suficienta experienta isi dau seama cat de multe greseli au facut in trecut, de aici si tendinta de a se indoi de ei insisi – chiar si atunci cand au dreptate.

Sunt oamenii deosebit de smart care au trecut prin aceasta poveste.

Albert Einstein:

…the exaggerated esteem in which my lifework is held makes me very ill at ease. I feel compelled to think of myself as an involuntary swindler.

…stima exagerata oferita muncii mele de-o viata ma face sa ma simt rusinat. Ma simt obligat sa ma gandesc la mine ca la un escroc involuntar.

Maya Angelou:

I have written eleven books, but each time I think, “Uh-oh, they’re going to find out now. I’ve run a game on everybody, and they’re going to find me out.”

Am scris 11 carti, insa de fiecare data ma gandesc: „Uh-oh, acum vor afla. I’am jucat pe toti pe degete, iar acum vor descoperi cine sunt defapt.”

Mike Myers:

At any time I still expect that the no-talent police will come and arrest me.

Ma astept ca politia anti-talent sa apara in orice moment si sa ma aresteze.

Unele studii arata ca aceste sindrom poate fi intalnit si la barbati si la femei in egala masura. Insa alte studii au descoperit ca ar fi mai des intalnit in randul femeilor. Denumirea in sine, „sindromul impostorului” a fost oferita in cadrul unui studiu asupra unui grup de femei de succes realizat de Pauline R. Clance si Suzanne A. Imes.

Sheryl Sandberg strange la un loc rezultatele mai multor astfel de studii si descopera ca femeile se subestimeaza constant, fie ca e vb de locul de munca sau de performanta scolara.

Studii multiple din industrii diverse arata ca deseori femeile subaprecieaza performanta lor, in timp pe barbatii isi supraapreciaza performanta. Rezultatele unui studiu asupra unor studenti la medicina prezinta faptul ca, fiind rugati sa se auto-evalueze, studentele si-au dat note mai mici decat baietii, desi rezultatele lor obiective erau mai bune decat ale baietilor. Un alt studiu realizat pe cateva sute de candidati pentru o pozitie politica demonstreaza ca, desi toti aveau acreditari similare, barbatii erau cu 60% mai siguri pe ei ca sunt „foarte potriviti” pentru a prelua o functie politica. Un studiu realizat pe aproape 1000 de studenti la drept la Harward a relevat ca femeile s-au auto-evaluat mult mai slab decat barbatii in aproape toate categoriile de abilitati relevante pentru a profesa. Si mai rau este faptul ca atunci cand femeile se evalueaza in fata altor persoane sau raportat la domenii tipice barbatilor (conform stereotipurilor), subestimarea poate fi chiar mai pronuntata.

Sheryl Sandberg in cartea sa, Lean in.

Dar de ce sa atace acest sindrom mai degraba femeile?

Deoarece sindromul impostorului apare deseori in randul celor care se simt ca nu apartin, ca sunt outsider-i. 

… 85.7%  (super multi) din randul doctorilor rezidenti care profeseaza in Canada, dar au studiat in alta tara, s-au dovedit a fi victimele acestui sindrom (via The Secret Thoughts of Successful Women: Why Capable People Suffer from the Impostor Syndrome and How to Thrive in Spite of It)

Atunci cand simti ca faci parte din grupul in care te afli, aceste efecte par sa dispara:

Cercetatorii de la MIT (Massachusetts Institute for Technology) au descoperit ca in momentul in care numarul de fete (studente) dintr-un departament a crescut peste 15, performanta academica a acestora a crescut. In plus, fetele care urmeaza studiile intr-o scoala de fete au aspiratii profesionale mai inalte decat fetele sau baietii care urmeaza studiile intr-o scoala mixta. Studiile demonstreaza in mod repetat ca daca esti fata si studiezi intr-o scoala de fete, sunt sanse mari ca stima de sine si increderea in rezultatele proprii sa fie mai dezvoltate decat ale celor care urmeaza o scoala mixta. Acelasi lucru este valabil si pentru grupurile de afro-americani care au studiat in trecut in scoli in care nu erau studenti de culoare alba.

Partea proasta este ca realitatea se poate adapta emotiilor: atunci când te crezi prost sau inapt chiar ajungi sa te comporti in consecinta. Sentimentul ca esti marginalizat chiar te poate prosti (temporar).

Mai mult, daca te afli intr-un context in care stereotipurile spun ca n-ar trebui sa te descurci, performanta ta scade. Sunt fetele mai slabe la matematica decat baietii? Bineinteles ca sunt daca le amintesti constant ca sunt fete și ca fetele sunt mai slaba mate (side note: nota aia de la teza la mate in clasa a 7a… nu e vina mea).

Lucrurile sunt atat de complexe la nivel cognitiv incat simplu fapt de a include o bifa pentru gen (femeie sau barbat) in cadrul testelor de mate le va face pe fete sa performeze mai slab decat baietii (via Thoughts of Successful Women: Why Capable People Suffer from the Impostor Syndrome and How to Thrive in Spite of It).

Fara griji, povestea este valabila si pentru barbati…

Doua grupuri de barbati au fost testati cu acelasi test. Primului grup i s-a spus ca testul masoara „sensibilitatea sociala”, si ca de regula barbatii obtin scoruri mai mici decat femeile la acest test. Celui de-al doilea grup i s-a spus ca testul masoara „procesarea complexa a informatiei”. Ghiciti care grup a avut rezultate mai bune? Al doilea, bineineteles. Pe de alta parte, in acelasi scenariu, performanta femeilor nu a avut nicio diferenta (Via The Secret Thoughts of Successful Women: Why Capable People Suffer from the Impostor Syndrome and How to Thrive in Spite of It).

(Pentru a afla cum sa-ti stimulezi stima de sine, citeste aici.)

Ce stim pana aici? Ca daca esti in situatii in care te simti ca un outsider sau te confrunti cu stereotipuri negative cu privire la abilitatile tale, este posibil sa resimti simptomele sindromului impostorului. Dar daca totusi performezi super bine, de ce nu poti sa accepti si sa te bucuri de succes?

Cercul Vicios

Sunt studii care coreleaza sindromul impostorului cu anxietatea si teama de esec. (ce surpriza!…)

Asa ca intri in cursa pentru a mentine fatada…dar atunci cand incepi sa sprintezi si sa muncesti din greu pentru a te asigura ca nu esti descoperit, nu faci decat sa iti confirmi credinta ca esti un impostor.

„Ha! V-am pacalit din nou… insa data viitoare voi mai avea la fel de mult noroc?” 

Faptul ca s-a descoperit o legatura intre sindromul impostorului si teama de esec nu e de mirare. Pana la urma, ne petrecem viata (de cand abia invatam sa mergem pana cand tintim cariere de succes) incercand sa nu ne impiedicam. In lumea impostorilor nu exista critica constructiva, exista doar pura condamnare. A nu te ridica la nivelul asteptarilor celorlalti devine o dovada clara ca esti un impostor. Si daca mai primesti si feedback negativ de la cineva – ei bine, atunci este oficial. Sa vina sfarsitul lumii, va rog! 

Si chiar daca continui sa lucrezi din greu, tot nu te simti mai bine. Jim Carey vorbeste depre propriul lui sindrom si despre munca sa:

Daca in mintea mea raman fara valoare, voi deveni regele show business-ului.

Si pentru ca nu e suficient ca te simti rau in pielea ta, te mai simti si singur. Bineinteles ca nu poti spune nimanui despre „secretul” tau. Doamne Fereste! Si nici nu poti cere ajutor pentru ca o sa pari incompetent. E destul de obositor si extrem de stresant… Sa lucrezi din greu, sa ai constant frica de a nu fi „descoperit” si sa nu poti sa vorbesti cu nimeni despre asta. In cele din urma este posibil sa cedezi si sa te autosabotezi… gasind in asta o ultima scapare.

Din fericire exista si alte cai de a scapa de sindromul impostorului…

1. Concentreaza-te pe progres

Carol Dweck ne recomanda in studiul ei sa nu ne concentram pe a performa, ci pe a invata si a progresa.

Se pare ca oamenii care sufera de acest sindrom au senzatia ca nu sunt suficient de inteligenti. Si ca nici nu se vor destepta cumva. Asa ca isi seteaza obiective legate de performanta precum „Trebuie sa iau nota maxima!” in loc sa se concentreze pe obiective de progres, „Cum sa fac sa fiu mai bun decat data trecuta?”. De ce? Pentru ca ei trebuie sa demonstreze constant prin rezultate super bune, astfel incat sa nu se dea de gol.

In plus, daca te preocupa progresul inseamna ca stii ca nu esti perfect, insa STII ca poti mai bine. Si sincer, cu atitudinea asta, chiar poti. Iar daca pierzi… atunci cel putin ai invatat ceva.

Sa te orientezi strict catre performanta inseamna ca orice rezultat care este mai putin decat perfect inseamna moarte. Iar asta e super stresant si te impinge la a face lucruri extreme si nesanatoase.

(Despre autodepășire, citeste aici.)

Cam asa arata o serie de obiective bazate pe invatare si progres…

2. „E suficient de bine”

Microsoft are erori. Microsoft stie si e ok cu asta. Valerie Young il citeaza pe James Bach:

Microsoft incepe orice proiect cu certitudinea ca vor alege sa livreze un soft care are erori bine-cunoscute.

Daca ar incerca sa il faca perfect, nu ar termina niciodata. Niciodata, niciodata. Asa ca se concentreaza pe a fi „suficient de bun”.

Inceteaza sa te astepti de la tine sa ramai intr-o stare constanta de excelenta. Mai degraba, straduieste-te sa te simti confortabil doar fiind fabulos de adecvat. In realitate, chiar si cei mai isteti si mai talentati dintre noi isi petrec cea mai mare parte a timpului zbatandu-se in mijlocul scalei de competenta. Adica in mediocritate.

Via The Secret Thoughts of Successful Women: Why Capable People Suffer from the Impostor Syndrome and How to Thrive in Spite of It

Barry Schwartz, profesor la Swarthmore College si autor al cartii The Paradox of Choise spune ca a gasi acel „suficient de bun” este secretul fericirii.

In loc sa depui toate eforturile pentru a mentine iluzia ca esti perfect, mai bine accepta ca nu esti. Asa cum am sustinut si in articolul precedent, nu mai incerca sa-ti fortifici stima de sine, ci mai degraba construieste auto-compasiunea. Pe scurt, spune ca „e ok” si atunci cand o dai in bara.

Setarea unor obiective centrate de progres si pe a face lucrurile „suficient de bine” sunt super utile, insa nu sunt solutia magica. Insa asta este…

3. Masca jos!

Simplu si la obiect, pentru a te vindeca de sindromul impostorului trebuie sa dai masca jos. Pur si simplu renunta la a mai fi impostor.

Daca am sti fiecare secretele celuilalt, ce placut ar fi.

John Churton Collins

Stresul, suferinta, anxietatea si toate gândurile negative vin din cauza poverii secretului. Asa cum am stabilit, 70% dintre oamenii de succes s-au simtit impostori la un moment dat, și încă o fac. Asa ca… faci parte din majoritate! Iar suferinta ta este cauzata de faptul ca nu vorbesti cu ceilalti care simt exact ca tine. Suferi in tacere pentru ca tu esti tacut cu privire la asta.

Bine, asta nu inseamna sa pui toata compania in CC la mail-ul: „Sunt un impostor”. Nu e cazul de auto distrugere. Doar trebuie sa spui cuiva ceea ce simti.

Se pare ca terapia de grup pentru femeile care sufera de acest sindrom este foarte utila. De indata ce o femeie este dispusa sa isi impartaseasca secretul, toate celelalte o vor urma. Un context de grup este foarte util pentru ca fiecare din grup poate observa dinamica povestii celeilalte si astfel poate recunoaste cat de nerealista este situatia. Maria nu poate crede ca Ioana are impresia despre ea ca este incompetenta. In fond, Ioana are un doctorat la o universitate de prestigiu, este un profesor respectat si este, evident, super smart. Intr-un context de grup se poate evidentia felul in care cineva respinge feedback-ul pozitiv din partea celorlalti si scoate la suprafata sistemul de credinte nerealiste.

Nu trebuie neaparat sa mergi la terapie pentru asta. In schimb, poti sa porti o conversatie. „A avea o discutie cu un coleg pe care il admiri (sau de care te temi) in care sa descoperi ca uneori si el este ingrijorat de performanta sa, poate sa-ti ofere o alta perspectiva asupra propriei anxietati”, spune Kruger.

Vorbeste cu cineva pe care il suspectezi ca ar trece prin ceea ce treci si tu . Cineva care poate intelege. Imediat dupa ce vei povesti ce simti, trei lucruri se vor intampla:

• Brusc, nu mai esti impostor. Nu te mai prefaci, tocmai ti-ai dat jos masca.
• Te vei bucura sa auzi ca nu esti singur. Si celalalt a trecut prin asta si nu e niciun motiv sa tii secret asta.

Si cel mai tare lucru:

• Ai ocazia sa se uite cineva in ochii tai si sa-ti spuna cat de nebun pari cand spui asta. Iar daca s-ar opri la asta probabil ai putea crede ca „Da, doar incearca sa fie dragut”. Insa cea mai tare parte este cand acest om pe care tu il respecti va incepe sa-ti impartaseasca momentele in care el s-a simtit ca un impostor si tu ii vei spune cat de nebun e sa creada asta. Si acela este momentul in care realizezi…”Hei, chiar atat de nebun par si eu cand zic ca sunt un impostor?” Mmm…da. Fara indoiala ca da.

E posibil sa fii perseverent in credinta ta si sa nu-ti iasa din prima, insa a vorbi despre asta si a realiza cat de comun este sentimentul pe care-l simti, este un pas urias.

In continuare crezi ca esti singur? Ei bine… cele mai multe dintre articolele mele sunt scriese inspirandu-ma din parerile altora si din ce-au spus altii prin studii despre asta. Practic simt ca nimic din ce-am scris nu-i al meu.

Asadar, nu esti singur 🙂

Later edie bonus: Povestea Denei Simmons despre cum este sa traiesti cu sindromul impostorului.