Bulimia, elefantul din camera

Bulimia este ca elefantul din camera.

Atat pentru cei care sufera de aceasta tulburare cat si pentru cei din jurul lor.

Mai mult, in jurul acestui elefant plutesc o groaza de mituri. Mituri care pun o stigma uriasa asupra celor care sufera de aceasta tulburare alimentara si care adancesc suferinta si singuratatea lor. In timp ce anorexia este asociata, cel putin partial, cu trasaturi pozitive precum vointa si auto-controlul, bulimia nu are norocul asta.

Sa nu mananci este una, dar sa mananci excesiv si apoi sa te fortezi sa vomiti, este cu totul altceva. E murdar, e o risipa.

Tety

Tratamentul este de multe ori sabotat de aceasta stigma a rusinii. Hepworth si Paxton (2007) au descoperit ca „frica de stigmatizare este principala bariera in solicitarea ajutorului din partea celor care sufera de bulimie”.

De aceea, nimeni nu vorbeste despre elefantul din camera. Pentru ca e taboo si pentru ca e o rusine. Il ajuta si faptul ca este invizibil. Bulimicii au o greutate normala de cele mai multe ori, de aceea nu strage atentia. Este si mult mai usor de ascuns decat anorexia (unde greutatea pacientilor este sub cea normala). In plus, scapi mult mai repede de ochii lumii daca stai la masa cu toata lumea, mananci si apoi te scuzi pentru a merge la toaleta, decat sa nu mananci deloc si sa fii nevoie explici asta.

Intr-un studiu la care au participat 38 de persoane care sufera de bulimie, jumatate dintre ele au divulgat pentru prima data ca au aceasta tulburare abia la acel studiu. Imaginati-va intre 6 si 13 ani traiti in secret. Asta este forta fricii de etichetare, de a fi judecat.

Iar bulimia nu exclude pe nimeni. Ea apare indiferent de varsta, clasa sociala sau etnie (Broussard, 2005).

Acest articol va incerca sa fie vocea celor care sufera de bulimie si care nu si-au gasit inca resursele interioare sa vorbeasca despre viata lor dubla.

Mituri precum ca persoanele care sufera (si sufera, nu se joaca) de acesta tulburare ar fi lenesi, obsedati de a fi slabi, prosti, egoisti, aroganti sau incapabili ar trebui combatute atat cu ratiune cat si cu emotie, cu empatie. Ignoranta este cea care adanceste aceste mituri. Insa, pentru mai multa credibilitate, voi prezenta cateva studii care sustin perspectiva mea. Cireasa de pe tort, insa, este marturia unei tinere care sufera de bulimie:

„Am inceput sa mananc si sa vomit in ultimul an de facultate. Cel mai greu a fost in vara dinaintea ultimului an si in semenstrul doi al aceluiasi an. Insa, am reusit sa imi dau licenta in Neurologie cu o nota foarte buna. Am fost acceptata la 5 programe doctorale dupa. Dar am decis ulterior ca nu sunt interesata de un doctorat si nici de o relatie la distanta.

Am aplicat la un program de Master si mi s-a spus ca sunt printre primii 24 de studenti (din toate domeniile) din 2012. Si ghici ce? Comportamentul meu bulimic se manifesta foarte des in acea perioada.

Foarte putini isi dadeau seama ca ceva e in neregula, iar aproape nimeni nu suspecta cat de grav era. Ma indoiesc ca isi imagina cineva ca imi petreceam noptile mancand pana la refuz si apoi vomitand, iar dimineata mergeam in laborator unde faceam tot felul de experimente. Si cu atat mai putini cei care stiau ca faceam acelasi lucru si in pauzele dintre experimente.

Nu eram nici lenesa, nici proasta, nici lacoma, nici egoista si nici aroganta. Si nimeni nu este asa doar pentru ca se confrunta cu o tulburare alimentara. Nimeni.

Eram doar bolnava. Nu stiam cum sa ma hranesc normal. Nu stiam cum sa mananc fara sa mananc foarte mult. Nu stiam cum sa ma opresc din de faceam, altfel decat sa incerc sa nu mai mananc deloc. Imi gaseam linistea si calmul atunci cand eliminam. Imi placea (mult). Desi imi spuneam ca ma pot opri oricand, stiam in interiorul meu ca nu as putea face asta.

Ziua eram studenta la neurologie, iar in restul timpului eram bulimica.”

Tety

Marturii precum acestea au puterea sa vindece.

Insa, aceasta este doar un caz (unul cu final fericit, cel putin prin prisma curajului de a expune povestea ei online). In continuare gasiti insight-urile a 3 cercetari. Orbanic (2001), Broussard (2005) si Pettersen si colab. (2008).

Cercetarea lui Orbanic

Orbanic (2001) descrie experienta a 6 persoane suferind de aceasta tulburare.

Cercetarea lui descopera 5 tematici recurente in experienta acestora cu boala:

1. A living hell (O viata de cosmar)

Ganduri despre cand, cat si ce sa manance si mai ales, despre cum sa se ascunda de ochii celorlalti, le acaparau intreaga viata. Epuizarea psihica si emotionala caracteriza ani din viata lor.

2. The perpetual cycle (Activitate ciclica)

A manca si a elimina devine un obicei, ceva automat care se repeta continuu. A opri acesta ciclicitate nu era o optiune.

3. The right to exist (Dreptul de a exista)

Acestea simteau ca au dreptul de a exista doar daca ar fi slabe, iar nevoia de validare, aprobare si auto-critica erau cele mai puternice motoare pe drumul catre a slabi.

4. Food as anaestethic (Mancarea ca anestezic)

Comportamenele bulimice (a manca si a elimina) amorteau propriile emotii si stari, care, de cele mai multe ori erau negative.

5. Living a facade (Viata sub o masca)

Pastrarea aparentei unei vieti normale solicita foarte mult timp. Timp pe care nu-l puteau petrece altfel decat ascunzandu-se.

In plus, Orbanic descopera ca aceste femei au un sentiment de satisfactie, calm si liniste dupa ce elimina ceea ce au mancat. Ceea ce, contravine perceptiei ca aceasta activitate este urmata de un sentiment de vinovatie. Intr-adevar, uneori apare si vina, insa, de cele mai multe ori, acestor persoane le place sa vomite, iar deseori mananca doar pentru a vomita, ceea ce le permite sa simta un calm incredibil de placut.

„Uneori, faptul ca vomitam ma ajuta foarte mult sa adorm. Voiam sa merg sa dorm, insa trebuia sa mananc si sa vomit inainte, altfel nu puteam adormi. Eram prea anxioasa.”

Tety

Cercetarea lui Broussard

Brenda Broussard (2005) a ajuns la rezultate similare in cercetarea sa pe un numar de 13 femei cu bulimie cu varste intre 18 si 36 de ani. Intervalul de varsta in care aparuse boala incepea de la 12 ani (pana la 26), iar durata bolii intre 1 si 23 de ani. Zece dintre ele foloseau mai multe metode pentru a elimina (vomitau, faceau exercitii fizice in exces, nu mancau nimic, etc). Patru dintre ele suferisera anterior si de anorexie. Zece dintre ele erau studente.

Cercetarea a evidentiat 4 teme majore ale vietii lor:

1. Izolarea

Toti participantii la studiu se izolau de mediu social si incercau din rasputeri sa ascunda bulimia. Comportamente precum mancatul excesiv, eliminarea, ascunderea alimentelor, minciuna si gasirea scuzelor ii faceau sa se izoleze.

2. Traind in frica

Participantii traiau cu mai multe frici: frica de a nu fi judecati, frica de a trai fara aceasta tulburare („Sunt atasat emotional de ea. M-a ajutat atata vreme sa supravietuiesc.”) si frica de a nu se ingrasa.

3. In razboi cu propriile ganduri

Participantii au descris experienta ca o lupta constanta cu ei insisi avand ganduri contradictorii si sentimentul ca sunt posedati de acestea. Multi dintre ei se disociau de aceste comportamente, unii le considerau normale, insa unii aveau sentimentul ca ceva nu este in regula cu ei. Si tot atat de multi ajungeau sa minimizeze severitatea comportamentelor lor pentru a le putea procesa.

4. Gasirea linistii

Dorinta de a manca excesiv era atat de mare incat participantii simteau ca singura cale prin care puteau scapa de impuls era prin satisfacerea acestuia. „Unii dintre ei descriu o dorinta incontrolabila de a ceda vocii interioare,… de a atenua senzatiile mentale si fizice in urma episodului bulimic ….iar actul de a vomita le linistea si le usura atat de sentimentul de vina, cat si de tensiunea abdominala.”

Concluziile cercetarii realizate de Broussard (2005)

• Multi considerau normale comportamentele bulimice sau ca nu erau atat de grave, insa se temeau ca nu cumva ceilalti sa creada altceva.
• Participantii simteau deseori ca sunt perceputi (in mod eronat, evident) ca fiind scarbosi, bolnavi, respingatori sau ca era ceva in neregula cu ei din punct de vedere mental.
• Dupa ce vomitau, acestia se simteau mai degraba usurati, decat vinovati (ceea ce este similar cu descoperirea lui Orbanic).
• Participantii se confruntau cu o puternica lupta interna si cu dorinta incontrolabila de a manca in exces si de a vomita dupa.

Cercetarea lui Peterson

Peterson si colaboratorii sai (2008) au ajuns la rezultate usor diferite, insa nu contradictorii. 38 de femei cu varste cuprinse intre 20 -38 de ani au participat la studiu. Durata medie a bolii era de 11 ani (variind intre 4 si 23 de ani). 27 dintre participante au afirmat ca mananca excesiv in prezent, iar 17 dintre ele recurgeau la vomitat pentru a elimina. Unele inca se luptau cu boala, iar o parte erau in etapa de insanatosire.

La fel ca si Orbanic, Peterson (2008) descopera cinci teme semnificative, care completeaza foarte bine descoperirile anterioare:

1. Zile bune si zile rele

Zilele erau adesea descrise ca fiind bune sau rele in functie de cat mancau. O zi buna era aceea in care mancau relativ normal (adica un regim foarte restrictiv), iar ziua nu se termina cu comportamente bulimice. O zi rea era aceea in care mancau haotic si foarte mult si apoi eliminau.

2. Minciuna, rusine si stima de sine scazuta

Multe dintre participante simteau ca pierd controlul de multe ori, ca nu au vointa si ca duc o viata haotica. Simteau frecvent rusine cu privire la comportamentul lor, la felul in care aratau. Iar majoritatea simteau ca nu sunt suficient de bolnave.

3. Strategii de ascundere a comportamentelor zilnice

Participantele depuneau eforturi semnificative pentru a evita sa fie prinse mancand sau la toaleta (isi inchideau telefonul, anulau intalniri). Iar intre prieteni si familie exista tot timpul o intelegere tacita de a nu vorbi niciodata despre bulimie. Asadar, in vreme ce dorinta de manca este de multe ori impulsiva, comportamentul este foarte bine planificat.

4. Pastrarea demnitatii si evitarea stigmei

Multe dintre femei evitau sa vorbeasca deschis despre bulimie de frica stigmei asociate, ceea ce conducea la un sentiment pronuntat de rusine, vina si stima de sine scazuta. In zilele rele, multe dintre ele incercau sa ascunda actul de a manca.

5. Pretul unei vieti duble

Traind astfel era perceput ca fiind extrem de epuizant (atat fizic, cat si psihic si emotional). Exista un cerc vicios de comportamente ce conducea la izolare, iar aceasta la amplificarea comportamentelor, la tot mai multa izolare si tot asa. Multe dintre ele simteau ca duc o viata haotica, fara sens sau cel putin fragmentata emotional.

Concluziile cercetarii realizate de Peterson (2008)

• Desi pot fi perceputi ca fiind manipulativi, de cele mai multe ori pacientii doar incearca sa isi mentina demnitatea, iar ascunderea comportamentelor bulimice este modalitatea prin care pot face asta.

• Participantii se ascund de teama de a nu fi judecati, de rusine, de teama stigmei si de orice repercusiuni negative asupra lor.

• Aceste persoane se simt deseori epuizate, insa putini observa lupta prin care ei trec. De aici sentimentul de singuratate, adancit de cercul vicios al comportamentelor bulimice.

Asadar, severitatea bulimiei nu este data numai de statusul psihiatric, frecventa simptomelor sau a somatizarii. Severitatea este in egala masura relationata cu fragmentarea emotionala dintre rusine si demnitate, cat si cu alternanta dintre activitatile secrete si cele la vedere din viata de zi cu zi.

Ce invatam din aceste studii?

Broussard recomanda implicarea pacientilor in dezvoltarea unor planuri de tratament pentru bulimie, pentru a afla perspectiva acestora cu privire la ce cred ei ca ar fi util si de ajutor. Fiind o tulburare atat de ascunsa si privata, studiile care au in target persoanele cu bulimie ar trebui intelese ca surse incredibile de informatie valoroasa, extrem de utila, pe care nu o vor afla din teorie.

In plus, obiectivele tratamentului ar trebui sa contina, pe langa reducerea frecventei simptomelor, si adresarea consecintelor vietii duble pe care o duc aceste persoane.

Sunt sigura ca multi dintre voi, cei care ati ajuns pe aceasta pagina, v-ati confruntat la un moment dat cu unele dintre temele prezentate de aceste cercetari. Va invit sa impartasiti din experienta voastra pentru a transmite tuturor ca nu sunt singuri (ps: exista si optiunea de anonimat, daca inca nu sunteti pregatiti sa infruntati elefantul).

Referinte
Broussard, B. (2005). Women’s experiences of bulimia nervosa Journal of Advanced Nursing, 49 (1), 43-50 DOI: 10.1111/j.1365-2648.2004.03262.x
Orbanic S (2001). Understanding bulimia. Signs, symptoms and the human experience. The American journal of nursing, 101 (3) PMID: 11279994

Pettersen, G., Rosenvinge, J., & Ytterhus, B. (2008). The “Double Life” of Bulimia: Patients’ Experiences in Daily Life Interactions Eating Disorders, 16 (3), 204-211 DOI: 10.1080/10640260802016696